Cum sa tratezi arsurile solare în mod natural

4.356

Stimularea formării hemoglobinei, prevenirea şi combaterea rahitismului, prevenirea unor afecţiuni ale pielii (psoriasis), influenţa benefică asupra sistemului nervos, creşterea rezistenţei la infecţii, stimularea producerii de vitamina D, sunt doar câteva din beneficiile expunerii cu moderaţie la soare. Însă dacă expunerea la soare este făcută în mod neraţional aceasta poate avea şi consecinţe negative cu urmări imediate, cum ar fi eritemul şi arsurile solare, sau tardive, cum ar fi boli ale pielii sau chiar cancere cutanate.

Lumina soarelui este formată din mai multe tipuri de unde electromagnetice (sau radiaţii electromagnetice). Dintre acestea însă doar lumina vizibilă, radiaţiile (sau razele) infraroşii şi cele ultraviolete ajung pe Pământ, celelalte fiind absorbite de către atmosferă. Razele ultraviolete la rândul lor au fost clasificate în mai multe tipuri, şi una dintre aceste clasificări ia în considerare lungimea de undă, după care avem UVA (unde ultraviolete lungi), UVB (unde ultraviolete medii), UVC (unde ultraviolete scurte). Dintre acestea doar razele UVC sunt „oprite” de stratul de ozon al atmosferei şi nu ajung să influenţeze sănătatea pielii. Razele UVA şi UVB sunt destul de puternice încât să ajungă pe Pământ şi chiar dacă nu le putem vedea sau simţi, ele pot să afecteze sănătatea pielii noastre, provocând arsuri şi eriteme solare dar fiind suficient de puternice pot chiar să „rupă” ADN-ul.

picture credit: elearning.ro

 

Razele UVB pătrund în stratul superior al pielii (epidermă) şi se fac “vinovate” de apariţia arsurilor solare, dar şi de bronzarea pielii.  Razele UVA pătrund în adâncime, până în dermă şi chiar hipodermă, şi au drept consecinţă producerea de insolaţii dar şi îmbătrânirea pielii. În timp ce raza de acţiune a UVB este mică, ajungând doar la nivel superficial şi doar iritând pielea, razele UVA penetrează în profunzime putând aduce daune ADN-ului celular şi pot să acţioneze asupra sistemului imunitar fără simptome imediate. Razele UVB  provoacă rapid roşeaţa pielii şi determină bronzarea după aproximativ 21 de zile, stimulează sinteza şi acţiunea vitaminei D, iar pe termen lung au efect cancerigen (epitelioame, melanoame). Razele UVA însă ajung până în stratul dermic şi produc bronzarea imediată, încă din prima zi iar pe termen lung pot da fotosensibilizare şi îmbătrânire prematură a pielii. La apariţia cancerului însă participă ambele tipuri de raze ultraviolete.

(Citeste tot articolul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here