Creștere semnificativă de adresabilitate la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

1.556

Conducerea spitalului din Buhuși a anunțat, printr-un comunicat postat pe Facebook, captul că în primele 6 luni ale anului, peste 27% dintre pacienții care au beneficiat de servicii medicale în cadrul Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși provin din alte județe ale țării. Datele statistice arată că județe precum Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea sunt reprezentate în număr semnificativ în rândul pacienților spitalului.

Cifrele reflectă o creștere continuă a adresabilității către unitatea medicală. În detaliu, în primele 6 luni, s-au înregistrat 16,969 de internări de zi, 2,648 de internări continue, 14,742 de consultații în cabinetele din cadrul Ambulatoriului Integrat și 12,022 de prezentări în Camera de Primiri Urgențe (CPU).

Această creștere semnificativă a numărului de pacienți care aleg Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși este rezultatul unei politici medicale și de dezvoltare bine gândite. Spitalul a atras medici și personal medical de calibru, și-a diversificat oferta de specialități medicale, a investit în aparatură și echipamente medicale de ultimă generație, și a reabilitat infrastructura spitalicească, asigurând astfel un standard ridicat de îngrijire medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here