Cori a fost condus pe ultimul drum

6.812

Fostul lider al tinerilor pedelisti buhuseni, Radu Coriolan Marginean (29 de ani), a fost condus sambata, de un impresionant cortegiu funerar, pe ultimul sau drum. Printre cei care i-au fost alaturi i-am remarcat mai ales pe foarte multii sai prieteni tineri si adolescenti, ale caror ganduri au gravitat in jurul unor marturisiri sincere/triste, aproape trase la indigo: „si-a facut timp pentru toti”, „Era un altruist”, „Ne-a facut sa ne simtim mereu ca o familie”, „Ne-a ajutat mereu, dezinteresat, atunci cand a fost nevoie”, „Era un lider charismatic; un lider innascut, nu facut”, „Slujba religioasa a fost cutremuratoare”, ne-a mai spus unul dintre ei. Au fost prezenti la inmormantare si lideri importanti ai PDL, care au rostit vorbe de aleasa pretuire pentru Cori, cum ii spuneau prietenii. Am inteles inca o data cata dreptate a avut Mirela Olariu, presedintele OT PDL Bacau, atunci cand a declarat pentru cotidianul Desteptarea: „Acolo, la Buhusi, nu era organizatie de partid. Acolo erau prieteni. E cea mai frumoasa organizatie de tineret a PDL din judet. El imprima aceasta atmosfera”.
Dupa cum v-am mai anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, medicii legisti de la Serviciul Medicina Legala din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau au stabilit cauza mortii lui Radu Coriolan Marginean: „Rezultatul necropsiei arata ca pacientul a decedat in urma unei insuficiente cardio-respiratorii acute consecutive unui infarct miocardic acut. Avea un cord cu cardiopatie hipertrofica (cord marit). S-au prelevat probe si pentru analiza toxicologica”.

Ion Fercu – desteptarea.ro

5 COMENTARII

  1. cu toate ca nu il cunosc personal regret ca a murit 🙁 inca un tanar cu viitorul in fata sa stins..motivul..nu il stim inca sper sa se faca dreptate ….ai fost un exemplu pt noi toti!
    Dumnezeu sa te odihneasca in pace Cori!!

  2. guvernul face tot posibilul sa demoleze spitalele din romania la ordinul comunitatii europene conduse de nuste animale de oameni fara scrupule
    DUMNEZEU SA TE IERTE CORI SA NE PRIVESTI SI SA NE OCROTESTI DE ACOLO DE SUS, DUMNEZEU SA TE IERTE

  3. Sa le fie rusine tuturor celor ce au crezut chiar si pentru o clipa ca un om atat de bun si vesel precum Cori, lua droguri!! Cred ca s-ar rascoli in mormant de furie daca ar putea auzi barfele din urma lui!! Si sa le fie si rusine si sa se lase de meserie medicii care nu isi fac treaba!!
    Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Cori! Nu meritai sa mori!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here