Ședința extraordinară de astăzi, 22 septembrie, ar fi fost fără istoric dacă nu ar fi avut loc un episod inedit la finalul ei: un consilier local spune că nu va mai susține niciun proiect al liceului buhușean dintr-o ranchiună personală.
Cele două puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate în unanimitate, dar înainte de a se încheia ședința, președintele PNL Buhuși, consilierul local Florin Diaconu a avut de făcut o intervenție: „Domnule primar, vreau să-mi dați o persoană care se pricepe. Am corpuri de iluminat. Pot să aduc sub formă de sponsorizare, de la un prieten de-al meu, pentru școli. Pentru toate școlile, mai puțin pentru liceu. Cât timp o să fiu consilier aici, pentru liceu n-o sa mai fac nimic. Nu! Cât timp o să fie doamna directoare (n.r. Maria Dobroi) la liceu, n-o să mai votez pentru proiectele care sunt la liceu.”
Întrebat de ce, consilierul motivează astfel: „Pentru că a venit cineva cu două facultăți, masterat, doctorat și n-a putut să predea la liceul din Buhuși. Au preferat să cheme pensionari de acasă. Dacă așa consideră dânsa că se face învățământ la Buhuși, OK, n-am niciun fel de problemă.”
Deși la început vorbea la persoana a treia despre acel „cineva”, domnul Diaconu a ajuns să folosească persoana întâi, singular. Cei prezenți în sălă știau, oricum, că era vorba despre dumnealui în problemă.
Practic, președintele PNL Buhuși, Florin Diaconu, a recunoscut în ședința extraordinară a Consiliului Local Buhuși că nu va mai susține niciun proiect al CT Ion Borcea dintr-un motiv 100% personal: Pentru că directoarea Maria Dobroi nu a vrut să-i dea ore la catedră.
Primarul Zaharia cunoștea situația pentru că fusese informat anterior de domnul Diaconu despre această speță: „Nu aveți pregătirea profesională pentru a fi cadru didactic. Nimeni nu vă contestă pregătirea în domeniu, facultățile, masteratul și doctoratul, dar pentru a preda la catedră vă trebuie calificarea necesară.” – a spus Vasile Zaharia.
„Am fost la Inspectorat. Inspectoratul aștepta ca doamna directoare să-mi dea mie acele ore.” – se apără Florin Diaconu.
Consilierii PSD Mihai Pristavu și Cristina Constandiș i-au explicat domnului Diaconu metodologia privind mobilitatea cadrelor didactice, spunând că pensionarii și cadrele calificate care fac cerere în acest sens au prioritate. Or, Florin Diaconu, deși a mai predat la liceul buhușean în anii ’90, nu numai că nu are modulul psihopedagogic necesar pentru a fi calificat să predea, nici măcar nu a înaintat o cerere scrisă către Colegiul Tehnic „Ion Borcea” că ar dori să facă acest lucru.