VIDEO | Conflict cu topoare în centrul orașului Buhuși. Un polițist a fost lovit

10.963

La data de 17 ianuarie a.c, în jurul orei 17.30, o patrulă de ordine publică aflată în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe strada Republicii, din Buhuși, a observat un grup de persoane care se manifestau agresiv.

Polițiștii i-au interceptat pe cei implicați în scandal și au solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliție aflate în teren, pentru aplanarea conflictul.

Totodată, la fața locului, au intervenit polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Din primele cercetări s-a stabilit că doi tineri, de 23 și 25 de ani, care se aflau în fața unei săli de jocuri, au fost loviți cu obiecte contondente de alte 7 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, ca urmare a unor discuții în contradictoriu, generate în dimineața aceleași zile.

Din altercație, a rezultat rănirea ușoară a două persoane, de 24 și 25 de ani, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale, la unitatea spitalicească din Buhuși.

Polițiștii au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cadrul intervenției la fața locului, un agent de poliție a precizat că a fost lovit cu un obiect contondent, în zona omoplatului, de către unul din participanții la conflict.

Față de acest aspect, a fost anunțat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, în vederea continuării cercetărilor.

Comunicat IPJ Bacău

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here