Concurs de scurtmetraje despre copilărie, dedicat tinerilor

718

O nouă ediție a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan

Organizatorii festivalului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan” anunță lansarea Concursului de scurtmetraje românești „Unde ești, copilărie? | S’Curte”, odată cu cea de-a doua ediție a proiectului, programată în luna aprilie a acestui an, la Buhuși. Participanții sunt invitați să prezinte, într-un mod original, Copilăria, cea mai frumoasă și îndrăgită perioadă a vieții.

Concursul, susținut de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-20 ani, elevi, studenți sau simpli iubitori de film. Înscrierile se fac în perioada 6 martie-24 aprilie 2023, iar regulamentul concursului poate fi consultat pe https://elisabetabostan.ro/concurs-scurte/

Câștigătorii vor fi anunțați în perioada de desfășurare a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan (aprilie 2023) și vor fi desemnați de către un juriu format din actori și regizori, invitați ai ediției a II-a a festivalului care este unic în țară.

„După ediția din 2022, ne-am dat seama că Buhușiul este un oraș cu potențial creativ mare. Peste 1.500 de spectatori, mulți dintre ei tineri (elevi, studenți), au fost prezenți la evenimentele organizate în cele două zile de festival. Sunt dornici de film și de interacțiune cu personalități din lumea cinematografiei românești, așa că ne-am gândit ca anul acesta să-i implicăm direct în actul de creație. Este o oportunitate pentru tineri de a-și dezvolta creativitatea și de a expune, prin intermediul unui filmuleț, modul în care văd ei copilăria – prima și cea mai importantă etapă a vieții.

Ne bucură parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care s-a alăturat inițiativei noastre. Dorim să mulțumim autorităților locale din Buhuși, dar și instituțiilor de învățământ din orașul natal al regizoarei de filme pentru copii – Elisabeta Bostan”, declară Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”.

„Prima ediție a festivalului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan” a pus orașul Buhuși pe harta cinematografiei românești, iar pentru ediția a II-a ne propunem să diversificăm activitățile și să implicăm și mai mult tinerii în această acțiune ce a luat naștere în jurul Doamnei filmelor pentru copii, marea regizoare născută la Buhuși, Elisabeta Bostan. Concursul de scurtmetraje, workshop-ul despre regie și film, susținut de nume importante din cinematografia românească sunt punctele forte ale acestei ediții”, spune Vasile Zaharia, primarul Orașului Buhuși.

DESPRE CONCURS

Reguli de înscriere:

  • participanții trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani;
  • conținutul trebuie să fie original;
  • scurtmetrajele pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea videoclipului cu nume, prenume sau titlul locației.

Condiții tehnice:

  • video de maximum 10 minute;
  • producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori;
  • producția trebuie să respecte tema propusă: Copilăria;
  • Vor fi acceptate producții ce respectă minime cerințe tehnice (peisaj, calitate video, sunet);
  • Fișierele vor fi trimise la adresa de mail iasi@gmail.com, prin link de transfer, format AVI sau MP4.

Participi la Unde ești, copilărie? | S’Curte pentru că:

  • Ai posibilitatea ca producția ta să ruleze în fața cinefililor prezenți la festival;
  • Numele tău va fi pe lista producțiilor cinematografice care rulează la CineCopilăria de Elisabeta Bostan;
  • Vei putea face cunoștință cu regizori și scenariști, invitați în festival;
  • Vei beneficia de mecanismul de promovare al festivalului;
  • Posibilitatea de a câștiga unul dintre cele trei premii ale concursului. 

DESPRE FESTIVAL

Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan este organizat de Asociația Artis din Iași și Primăria Buhuși, orașul în care s-a născut regizoarea filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan. Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în perioada 5-6 martie 2022, când peste 1.500 de spectatori au (re)văzut filmele copilăriei, pe marele ecran de la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși, aceasta fiind inaugurată chiar în deschiderea festivalului.

În cadrul primei ediții au avut loc 13 evenimente, în prezența actorilor și regizorilor invitați, dintre care amintim: Izabela Bostan, Ileana Popovici, Manuela Hărăbor, Bianca Brad, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Medeea Marinescu și Laurențiu Damian.

Un festival inițiat de Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis.

Facebook: https://www.facebook.com/Cinecopilaria

Site: https://elisabetabostan.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here