Comunicat: Alimentarea cu gaze naturale va fi reluată

1.391

Distribuția gazelor naturale va fi reluată astăzi în orașul Buhuși

Echipele Delgaz Grid vor relua etapizat, începând cu ora 10,00 distribuția gazelor naturale pentru clienții din orașul Buhuși, ca urmare a stabilizăriisituației din sistemul național de transport.

Procedurile pentru alimentarea cu gaze naturale se vor realiza pe parcursul întregii zile, fiind necesare manevre pentru evacuarea aerului din conducte.

În același timp, specialiștii Delgaz Grid verifică toate sesizările primite din mun. Bacău și zona metropolitană Bacău, ca urmare a incidentuluiprodus ieri după-amiază în sistemul național de transport gaze naturale, administrat de Transgaz S.A., incident ce a generat o alterare a calității gazelor naturale.

Pentru a evita orice risc, solicităm consumatorilor să supravegheze permanent aparatele ce utilizează gaze naturale (aragazuri, plite, convectoare, sobe și centrale termice). În cazul în care se oprește accidental funcționarea acestora trebuie închisetoate aparatele, iar după remedierea situației, să supravegheze modul de ardere.

În cazul în care simt miros specific de gaz sau observă alte situații neobișnuite, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă alDelgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Comunicat DelgazGrid

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here