Chiriașii ANL și-au luat locuințele în primire

3.387

Joi după-amiază, după ora 13, cei care au primit repartiții la locuințele ANL și-au luat în primire locuințele. Primarul Ionel Turcea le-a transmis: “Este regretabil că a durat atât de mult până v-ați primit locuințele, dar important este ca am ajuns și la momentul acesta. Trebuie să aveți o atmosfera frumoasă, să vă gospodăriți bine și veți schimba și fața zonei.”

repartitie anl

Din lista celor 48, aprobată și în Consiliul Local, două persoane au renunțaț la repartiție și la o a treia s-au descoperit nereguli la acte. Așadar, cele trei persoane de pe lista de rezervă le vor lua locul, dar abia după o nouă aprobare în Consiliul Local.

“A durat mult, dar așa e la noi. Mereu apar probleme, hârtii peste tot. Bine că am primit apartamentul și sper sa mă mut până de Crăciun. Acum trebuie sa umblăm să facem contractele la gaz, curent și apă. Duminică facem o ședință pe scară și ne sfătuim.” – ne-a spus unul dintre chiriași.

repartitie anl3

 

2 COMENTARII

  1. buna seara tuturor vecinilor de la ANL .Din cite am inteles ar trebui sa ne intilnim cu toti duminica la orele 13, sa discutam in privinta asociatiei si in alte probleme.Eu personal abia astept sa-mi cunosc vecinii in special cei de la scara A.Am asteptat destul repartitiile.Daca se poate sa ne intilnim maine ar fi OK Un weekend placut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here