Buhusi, orasul care si-a vandut motorul la fier vechi

Micul orasel de pe malul Bistritei, aflat la 24 de kilometri de Bacau si la 36 de Piatra-Neamt, a cunoscut, cu siguranta, si vremuri mai bune. Daca-l traversezi fara sa te abati de la DN 15, poti sa crezi ca-i un sat mai marisor, care probabil ca arata la fel si la 1800, pe vremea boierului Buhus, nasul lui de botez. Daca însa parasesti soseaua si te-abati pe drumul ce urca în dreapta, ajungi în centru si te convingi definitiv ca nu esti la tara.

De la 1457, când Stefan cel Mare a câstigat o batalie decisiva împotriva lui Petru Aron în localitatea Orbic, astazi cartier al Buhusiului, pe pamânturile astea nu s-a mai întâmplat nimic. Oraselul a ajuns la televizor pentru o zi-doua, în urma cu vreo luna, dupa moartea liderului organizatiei de tineret a PDL în spitalul din oras. Numai moartea sau scandalul l-ar fi putut scoate din anonimat…

La 9:00 de dimineata, angajatii celor trei restaurante cu terasa din centru înca fac curatenie. Se saluta zâmbind cu aproape toti cei care trec prin dreptul localurilor, deh, aici toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Nimeni nu se opreste însa din drum. Oamenii se duc cu treburi fie prin piata, fie pe la vreun magazin. De aceea, când ne asezam la o masa, pentru cafea, chelnerul se lasa asteptat. Stie si el ca dimineata nu-i rost de ciubuc.

Centrul orasului e, de fapt, o singura strada, strajuita de pomi. “Ai bagat în a doua, s-a terminat centrul”, râde un sofer. Pe vremuri, Buhusiul era el însusi un centru. Si motorul care punea în functiune întreaga zona, de la Bacau pâna la Piatra-Neamt, era fabrica de postav din oras. Dupa 100 de ani de traditie si continuitate, 20 de ani de democratie mioritica au facut-o bucati. “La 1885 a fost înfiintata fabrica de un colonel care se numea Alcaz”, povesteste viceprimarul Vasile Zaharia. Peste 10.000 de muncitori lucrau în fabrica înainte de Revolutie. “Aici era centrala lânii pe tara si veneau sa munceasca oameni din toate satele din jur, dar si de la Bacau si Piatra-Neamt. Se lucra în trei schimburi, la foc continuu, si aproape toata productia mergea la export”, spune viceprimarul.

Pentru ca românii sa învete sa lucreze eficient, la Buhusi au fost adusi specialisti si utilaje din Germania. Întreaga strada 9 Mai a fost construita pentru a gazdui colonia specialistilor nemti. Casele cochete, ridicate dupa model occidental, sunt înca în picioare. Seamana însa mai mult cu locuintele sasilor din Transilvania decât cu case moldovenesti. Iar astazi sunt vopsite în culori tipatoare si au la ferestre câte doua-trei antene-satelit. Prin curti, puradei murdari se joaca cu ce-apuca.

Doamna Mihaela îsi aminteste ca în octombrie 1984 tocmai terminase scoala profesionala si s-a angajat la “Postav Buhusi” – “Lucram la «tesatoria nord», asa se numea sectia. Era foarte, foarte mult de lucru. Munceam si în week-end, erau urgente… La vremea aia, eu faceam naveta de la 6 kilometri de Buhusi, dar aveam colege care veneau si de la Piatra-Neamt. În ‘85, când s-au facut 100 de ani de la înfiintare, au venit la sarbatoare delegatii din toate tarile cu care fabrica avea contracte”.

În cârciuma de vizavi de gara, doamna Aurelia sta la o masa, cu un chitantier în fata, ochii-ntr-o teleno­vela si sparge seminte de floarea-soarelui. Când o întrebi despre fa­brica, parca-i torni balsam pe suflet. “Eheee…”, zâmbeste cu nostalgie. “Pai, când se facea schimbul de tura, de exemplu, daca nu-ti dadeai întâlnire la loc precis, n-aveai cum sa te gasesti om cu om. Gânditi-va ca ieseau si intrau mii de oameni. Era ca la miting în fata fabricii. Si era frumos… Tare frumos…”, povesteste femeia, care, de când a iesit “cu ordonanta” dupa 25 de ani de munca la Postav Buhusi, se ocupa de cârciuma în care toata lumea vrea sa bea pe datorie.

“Muncitorii erau pregatiti tot la noi, la scoala profesionala cu specializarea «textile». Fabrica era a doua ca marime din Europa, se întindea pe circa 100 de hectare si avea camin saptamânal pentru copiii muncitorilor, cresa, dispensar, cantina, ateliere de creatie, stadion, o echipa de fotbal în Divizia B si una de handbal”, spune viceprimarul.

Imediat dupa Revolutie, pentru ca înca existau contractele cu tarile arabe, la Postav Buhusi s-au facut angajari masive. Dar oamenii erau nemultumiti de vechea conducere, pe care o acuzau de “comunism”, salariile au început sa întârzie, erau greve spontane si toate au dus la nenumarate schimbari ale conducerii fabricii. “Comenzile au încetat si se lucra pe stoc. Inginerii erau trimisi cu camionul în tara, sa vânda stofa ca sa se poata asigura salariile muncitorilor. Inevitabil, primii care au fost trimisi în somaj au fost cei fara calificare, cei de la tara, care, dupa Revo­lutie, îsi primisera pamântul înapoi, si cei care faceau naveta“, explica doamna Mihaela.

Viceprimarul Zaharia considera ca la declinul fabricii de stofe a contribuit si faptul ca piata a fost invadata de produse ieftine si de proasta calitate, aduse din Asia. Activele au fost preluate de AVAS si s-a încercat privatizarea. Astazi, pe cele 100 de hectare de teren unde odinioara erau halele sectiilor de productie sunt numai schelete de fier si beton. “Stofe Buhusi” SA, cum se numeste acum fabrica de tesaturi, mai are 60-70 de angajati. “Utilajele fie au ramas în conservare, fie au fost vândute la fier vechi”, recunoaste viceprimarul.

Autoritatile din Buhusi spun ca au încercat sa valorifice cumva terenul pe care a fost fabrica de stofa si ca au avut chiar si discutii concrete cu investitori din Asia. “Din pacate, au venit, au plâns pe umarul nostru si-au plecat”, zice Vasile Zaharia. “Am­ba­sa­dorul Chinei a venit perso­nal aici, dupa ce ne-am prezentat cu o oferta pentru investitori la ambasada. S-a uitat în jur, a ascultat si, la final, n-a pus decât o întrebare – si cu infrastructura ce facem? Si mi-a închis gura”, înghite în sec viceprimarul.

Peste 20% din cei aproape 19.000 de locuitori ai orasului au plecat din România. Majoritatea muncesc în Italia, pe bani mai multi decât ar fi putut sa faca vreodata la Buhusi. Iar cei ramasi acasa îi asteapta sa vina în concedii, ca pe pâinea calda. Vara asta însa, centrul orasului n-a mai rasunat de manele si de motoare turate. “S-a stricat treaba si-n Italia. Pai, anul trecut n-aveai loc în centru de «italieni». Si era bine, ca ce economiseau un an acolo veneau si cheltuiau în doua saptamâni aici. Îsi plateau si taxele, si impozitele… Acuma… N-au mai venit nici jumatate în concediu. Nu mai au cu ce”, explica “vicele”.
          

foto: vechiulbushusi.wordpress.com

Andreea Sminchise – jurnalul.ro