O fereastră către Buhușiul anilor 1930-1940

Buhuși, orășelul neuitat de lume

Situat între Bacău și Piatra Neamț, Buhuși a fost și a rămas o așezare cu o configurație geografică deosebită. Înconjurat de coline, mărginit de apele Bistriței, viața se desfășura în acest orășel pe două planuri: sus, pe deal, pe o întindere de platou, pulsa activitatea administrativă, economică, educativă și culturală. Jos, în vale, se afla fabrica de postav care asigura existența a mii de muncitori, zeci de ingineri și funcționari. În imediata apropiere se afla colonia fabricii, unde locuia personalul administrativ și de specialitate.

Între anii 1931-1941, perioadă la care mă refer, fabrica funcționa sub emblema Socitate pentru Industria Textilă SA „Fabrica de Postav – Buhuși”. În dorința de a obține un produs competitiv, preferat și peste hotare, conducerea fabricii a angajat ingineri și maiștri din Germania, Polonia, Austria și Cehoslovacia.

Cei care locuiau în colonia fabricii nu plăteau chirie, curentul electric era asigurat gratuit de uzina fabricii. Iarna se primeau lunar lemne pentru sobele de teracotă. Vara se primeau zilnic mari calupuri de gheață, fără plată. Contravaloarea cumpărăturilor se scădea, în rate, din salariu. Facilitățile oferite măreu posibilitatea conducerii de a angaja personal calificat fiind în același timp un stimulent pentru salariați.

Exista o grădiniță de copii unde se învăța limba germană cu domnișoara Bacinski. Funcționa o școală primară în colonie, având ca director pe domnul Cohn și profesori pe doamna Hansel și domnul Bertiș. Fabrica avea și o echipă de fotbal cu priză la public din care făcea parte și Moșe Friedman. Am strigat și eu nu o dată: „Hai Moișilică” și dacă mingea pătrundea în poarta adversă era pur și simplu o nebunie. A fost invitată pentru un meci o echipă de fotbal din Austria și gazda buhușeană, ospitalieră, a încasat 11 goluri.

În zilele de sărbătoare, de Roș-Hașana și Yom Kipur, evreii din localitate respectau tradiția în mod deosebit. Exista sinagoga unde oficia rabinul Roller, dar mai ales sinagoga de la Curtea Rabinică Friedman.

Rabinul Friedman din acea perioadă a fost nu numai o eminență religioasă cunoscută și respectată în Buhuși și dincolo de hotarele lui, dar și o personalitate deosebită, un om înțelept care asculta, înțelegea și ajuta pe cei aflați în situații grele de familie, existență sau sănătate. Curtea rabinică Friedman a fost o lumină care a îndrumat și încălzit sufletele evreimii buhușene.

Iarna, orășelul se îmbrăca în zăpadă și căpăta aspect de basm. Nu lipseau brazi, nici sania cu clopoței.

Totul s-a învolburat începând cu  anul 1939. În 1941 a intrat în vigoare legea de românizare. Foarte multe familii de evrei au rămas fără mijloace de existență. În conducerea fabricii se afla și a rămas în funcție și între anii 1941-1944 un om de neuitat, domnul Leon Kupferberg, care s-a implicat și a ajutat multe din aceste familii la ceasul greu.

Toate aceste amintiri continuă să facă parte din viața mea – nu am notat nicicând pe un petec de hârtie nume de oameni sau întâmplări. Nu a fost nevoie. De când mă știu, tot ce m-a bucurat și tot ce m-a durut a rămas neatins de uitare.

MARICA LUPAN
Kiriat-Ata