
Mișu Ionașcu, profesor de Geografie, buhușean, a ajuns pe cel mai înalt vârf al Africii, Uhuru, din masivul Kilimajaro, cu o altitudine de 5.895 de metri.
Pe 15 decembrie, acesta a anunțat reușita pe contul său de Facebook: „Salutare prieteni! Astăzi am reușit să duc la bun sfârșit expediția din Africa începută pe 9 dec. prin escaladarea ieri la ora 07.05 a Vf.Uhuru Peak (5895m. alt.), alături de o gașcă extraordinară condusă de ghidul montan Mitză Matei și cu suportul companiei de expediții tanzaniene #KiliAfricaTours.”
Profesorul Mișu Ionașcu predă Geografie la școlile gimnaziale din Buhoci și Secuieni și este un împătimit al muntelui.
În urmă cu un an, un alt buhușean pasionat al muntelui, Romeo Andries, reușea aceeași performanță.