Au încălcat arestul la domiciliu și li s-a deschis dosar penal pentru evadare

1.673

La data de 15 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliției orașului Buhuși au identificat un bărbat de 34 de ani din localitate care a părăsit imobilul unde execută arestul la domiciliu, context în care s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracţiunii de evadare. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evadare, iar faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.

 

La aceeași dată, polițiștii din Buhuşi au stabilit faptul că, în cursul zilei de 12 martie a.c., în jurul orei 17:00, un bărbat, aflat în arest la domiciliu, ar fi părăsit locuinţa sa din comuna Racova, conducând totodată, un autoturism pe raza localităţii, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Buhuşi, pentru audiere, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J Bacău.

 

Comunicat IPJ Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here