Anja, mon amour…

2.243

A plecat Anja. Eram indragostit de Anja Andersen. Nu doar datorita faptului ca ramane, probabil, cea mai importanta jucatoare din istoria handbalului, ci pentru mentalitatea sa de antrenor. Anja a incercat sa atraga atentia asupra unui realitati: handbalul este un joc. In limba romana, in cea daneza, in toate limbile pamantului, prin joc intelegem mai ales o activitate distractiva. Jocul nu presupune neaparat, inclusiv la profesionisti, incrancenare perpetua, tipete, pumni in masa, amenintari, ci si zambete, destindere, respect pentru actorii sai. Anja n-a acceptat ca jucatoarele accidentate sa intre in scena. Le-a trimis la tratament. Nu s-a comportat ca seful roman, ci a devenit o colega a jucatoarelor. N-a ramas intepenita in scheme; a oferit creativitatii si imaginatiei roluri de vedeta. N-a fost sa fie. Rezultatele n-au fost cele asteptate si a fost demisa. Dar Anja n-a plecat, aidoma tuturor antrenorilor destituiti, blestemand, acuzand, amenintand. „Plec de aici cu ganduri frumoase despre Romania, iar in viitor voi vorbi la fel de frumos despre aceasta tara si oamenii pe care i-am cunoscut”. Asta a spus Anja, adaugand ca in locul tristetii va alege mereu „bucuria si lucrurile bune din oameni”. Specialistii heirupisti ai handbalului, cei care au ca argumente tactice mai ales injuraturile, au facut-o praf. Anja si-a vazut, isi vede insa de proiectul sau, crede ca se poate munci si cu zambetul pe buze. Ce m-a apucat, veti zice, tam-nesam, cu Anja, fosta antrenoare a echipei Oltchim? Anja ne-a oferit, romanilor, o lectie de viata. Jocul, munca, in general, nu trebuie privite ca supliciu, ca ocna a fiintarii. L-am crezut ticnit pe englezul acela de poveste, Ray Douglas Bradbury, care ne-a spus cam asa: „Daca vrei sa traiesti fara a munci vreodata, trebuie sa fii profund indragostit de o anumita activitate”. Acum, prin lectia oferita de Anja, am priceput despre ce este vorba. E greu de crezut ca toti ne-am putea indragosti de munca noastra, dar macar am putea-o privi altfel, nu ca pe o ocna cotidiana. Aproape peste tot – la slujba, la televizor, in agora – vedem sefi tipand, amenintand, santajand, ca si cum am fi prizonierii unei filiale de iad. seful roman – cu exceptiile care intaresc regula… – este zamislit parca anume pentru a teroriza. De multe ori, cei din subordinea lui chiar nu au chef de munca, daca nu-l vad incruntat, cu tunete si fulgere in priviri, cu fitilul aprins la dinamita. Lectia oferita de Anja ne-a aratat cata diferenta exista intre mentalitatea noastra si cea a occidentalilor. in presa daneza, Anja s-a aratat surprinsa de demitere, apreciind ca romanii nu sunt obisnuiti nici sa gandeasca pe termen lung („probabil de aceea nu au castigat niciodata Liga Campionilor”). in fapt, daneza a pus un diagnostic mentalitatii noastre nationale, nu doar unui sport. Vom invata ceva din aceasta lectie?
Ion Fercu – desteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here