Ajută-ne, ca să ajutăm!

1.951

Asociaţia „Există O Şansă” Buhuşi a iniţiat,  în parteneriat cu Protoieria Buhuşi, campania  „Ajută-ne, ca să ajutăm !”,  pentru sprijinirea familiilor aflate în mare nevoinţă şi în pragul sărbătorilor de iarnă. Campania socială se desfăşoară până în ziua de  26 decembrie 2013. Partenerii în proiect îşi propun să vină în întâmpinarea nevoilor familiilor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Fiecare familie selectată în acest program, în urma anchetei socio-demografice care va fi efectuată de către asociaţia „Există O Şansă”, va beneficia de diferite bunuri  oferite în perioada sărbătorilor de iarnă, cu ajutorul voluntarilor asociaţiei.   Buhuşenii vor putea face donaţii în alimente neperisabile, bonuri de masă sau bani, obiecte de îmbrăcăminte, jucării.. Donaţiile vor fi colectate la sediul Asociaţiei „Există O Şansă” (fostul cinematograf „Victoria”).

Colaborând cu  Protopopiatul Buhuşi şi Clubul Femeilor Buhuşi, încurajăm implicarea a cât mai multor parteneri pentru ajutarea familiilor mai puțin norocoase, în pragul sărbătorilor de iarnă”, ne-a spus Elena Mitrea, preşedinte executiv al  asociaţiei.

moscraciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here