Accident pe strada Libertății pe fondul consumului de alcool

1.504

La data de 18 iunie a.c. în jurul orei 15.45, Poliţia Oraşului Buhuşi a fost sesizată de un bărbat de 60 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, pe strada Libertăţii a avut loc o coliziune între 2 două autoturisme.

Din cercetări s-a stabilit că, o tânără de 19 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Costişa- Buhuşi a fost acroşată de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din judeţul Neamţ care circula pe aceeaşi direcţie de deplasare, iar la efectuarea manevrei de depăşire nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare, cauzând doar pagube materiale.

Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul şoferiţei, iar pentru celălalt conducător auto a indicat o valoare de 0.91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta din urmă a fost condus la spital fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Comunicat IPJ Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here