Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 a fost marcată și de reformele lui Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci, în fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul român îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor din vremea lui Burebista și Decebal. Era după spusele lui Bălcescu ”visarea iubită” a marilor noștri voievozi, Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare.
Adunarea electiva a Tarii Românesti era dominata de conservatori, care detineau majoritatea mandatelor. În aceasta situatie, liberalii radicali au initiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitatie în rândul populatiei Capitalei si a taranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunarii. Unul dintre tribuni nota ca poporul era gata „sa navaleasca în Camera si sa o sileasca sa proclame ca ales pe alesul Moldovei”. Asa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta alegere fiind acceptata în unanimitate. Era un pas important catre definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfaptuirii statului national român unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, alegerea ca domn al Tarii Românesti a lui Alexandru Ioan Cuza si-a gasit confirmarea deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii în capitala munteana. A urmat recunoasterea internationala a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta si de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata în cele doua Principate a determinat cele doua Conferinte internationale de la Paris, în acelasi an. La cea de a doua Conferinta, sub presiunea evenimentelor internationale – razboiul dintre Franta si Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale sa înceapa – marile puteri europene au fost oarecum nevoite sa accepte unirea înfaptuita de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata numai pe durata vietii acestuia.
Nascut la 20 martie 1820 în Moldova, Alexandru Ioan Cuza, a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national România, la 5 ianuarie 1859 – ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Românesti. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea Unirii de catre puterea suzerana si puterile garante si apoi pentru desavârsirea Unirii Principatelor Romane pe calea înfaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Româneasca au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare si un singur guvern.
Dupa realizarea Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreuna cu colaboratorul sau cel mai apropiat, ministru si apoi prim-ministru Mihail Kogalniceanu, au initiat importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânastiresti (1863), reforma agrara (1864) si reforma învatamântului (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al tarii. Sirul de reforme initiate de Cuza si venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au consolidat actul de la 1859.
În anul 1866, a fost obligat sa abdice; o coalitie a partidelor vremii, denumita si „Monstruoasa coalitie” a hotarât aceasta din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului. Complotistii au reusit sa-si realizeze planurile atragând de partea lor o fractiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor sa abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însusi Cuza, care nu numai ca nu a luat masuri în privinta factorilor reactionari, ci, într-un discurs, s-a aratat dispus sa renunte la tron în favoarea unui principe strain (fapt sustinut si de o scrisoare adresata unui diplomat strain).
A fost exilat si a trait la Viena si Florenta. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în tara si înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judetul Iasi), apoi înhumat la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi.
În fiecare an, în luna ianuarie, sarbatorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fara de care nu s-ar fi putut savârsi faptele mari de mai târziu. Unul dintre cei care a pus umarul la realizarea acestei uniri a fost Ion Roata, intrat în istorie ca o legenda, cunoscut si sub numele de „Mos Ion Roata”, un taran român, deputat în Divanul Ad-hoc, sustinator înflacarat al Unirii Principatelor Moldova si Valahia si al reformei agrare din Principatele. Se spune ca semna prin punerea degetului muiat în cerneala, fiind nestiutor de carte, oficial semnând cu parafa primita în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte agera si o judecata dreapta, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limba”, fiindca spunea adevarul fara menajamente, neavând „ascunzatori în suflet”, dupa cum îl caracteriza Ion Creanga. Pentru spiritul sau de dreptate, Ion Roata a fost considerat de catre tarani ca fiind puternic, dârz si capabil de a le apara interesele. A avut, se spune, o aparitie meteorica pe scena istorica a tarii.
Hora Unirii are o semnificatie sfânta pentru noi românii.
Hora este un dans popular cunoscut în Balcani, în România. Pentru cine nu stie, hora se danseaza pe muzica cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii tinându-se de mâna, facând trei pasi înainte si unul înapoi. Se danseaza la aniversari, diferite festivaluri si în spatiile rurale; traditia la noi, la români era, ca în fiecare sfârsit de saptamâna, taranii din sate sa se îmbrace în costume nationale si sa danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.
Sa amintim ca „Hora Unirii”, poezia scrisa de Vasile Alecsandri, a fost publicata pentru prima data în 1856, în revista Steaua a lui Mihail Kogalniceanu, ca muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher si ca în ziua de 24 ianuarie când s-au unit Moldova cu Tara Româneasca, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat si s-a cântat aceasta Hora a Unirii.
Ion Creanga a descris frumos pledoaria pentru unire, într-un dialog: „…Si Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate. – Ia, du-te si dumneata mos Vasile, si dumneata… În sfârsit, se duc ei vreo trei-patru tarani, urnesc bolovanul din loc, îl ridica pe umeri si-l aduc lânga boier. – Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar când v-ati mai dus câtiva într-ajutor, treaba s-a facut cu usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cântecului: Unde-i unul nu-i putere,/ La nevoi si la durere;/ Unde-s multi puterea creste/ Si dusmanul nu sporeste. Asa si cu Unirea, oameni buni…”
HORA UNIRII: Hai sa dam mâna cu mâna/ Cei cu inima româna,/ Sa-nvârtim hora fratiei/ Pe pamântul României!/ Iarba rea din holde piara!/ Piara dusmania-n tara!/ Între noi sa nu mai fie/ Decât flori si omenie!/ Mai muntene, mai vecine,/ Vina sa te prinzi cu mine/ Si la viata cu unire,/ Si la moarte cu-nfratire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi si la durere;/ Unde-s doi, puterea creste,/ Si dusmanul nu sporeste!/ Amândoi suntem de-o mama,/ De-o faptura si de-o sama,/ Ca doi brazi într-o tulpina,/ Ca doi ochi într-o lumina./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soarta-n lume,/ Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin’ la Milcov cu grabire/ Sa-l secam dintr-o sorbire,/ Ca sa treaca drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Si sa vada sfântul soare,/ Într-o zi de sarbatoare,/ Hora noastra cea frateasca/ Pe câmpia româneasca!
Dr. Ioan MIRON medic primar de familie si doctor in stiinte medicale
