Comunicat IPJ:
La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, o tânără, de 20 de ani, din comuna Blăgeşti, a sesizat polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău că fiica sa, GÎNJU VASILICA-ANTONIA, în vârstă de 2 ani, a dispărut din curtea locuinţei, în cursul aceleiași zile.
În urma căutărilor efectuate de polițiști, pompieri, jandarmi, reprezentanții autorităților locale și voluntari, fetița a fost găsită, astăzi, pe un deal, din localitatea de domiciliu, de agent de poliție Blaj Mihai, din cadrul Postului de Poliție Blăgești.
Din primele verificări, starea de sănătate a minorei este bună, la fața locului deplasându-se un echipaj al ambulanței, care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Bacău au întocmit un dosar penal, în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, iar minora va fi expertizată medico-legal.
Agentul de poliție Blaj Mihai, din cadrul Postului de Poliție Blăgești- I.P.J. Bacău, a fost felicitat de conducerea Poliției Române.
A fost stare de alertă, în localitatea Blăgești, din judeţul Bacău, după ce o fetiţă în vârstă de 2 ani a dispărut de acasă. Zeci de poliţişti, pompieri, jandarmi şi voluntari au participat la o amplă operaţiune de căutare.
————-
UPDATE 10:15 Fetița de doi ani a fost găsită, miercuri dimineață, în viață, în apropierea locuinței.
În momentul în care a fost găsită, copila dormea. La prima examinare, copilul pare să fie nevătămat, însă urmează să fie consultat de medici.
Au fost scotocite marți aseară împrejurimile casei, iar un pârâu din zonă a fost cercetat metru cu metru fără niciun rezultat însă.
Copilă în vârstă de 2 ani a fost văzută ultima dată marți, în jurul orei 17. Părinţii şi vecinii au căutat-o prin împrejurimi şi au dat alarma abia după ce au văzut că nu îi dau de urmă.
Bunica fetei: M-a sunat ginerele să vin repede că i-a dispărut fetiţa.
Reporter: Fetiţa a mai plecat de acasă?
Bunica: Nu, dar e un pic de copil şi când dădea să fugă, scăpa în patru labe. Nu ar putrea să fie departe. Se putea împiedica de o piatră şi dacă o apucă la deal rămânea agăţată de un spin.
Reporter: De la cât au început căutările?
Vecină: De la 4 jumate – 5. A venit ea la mine. M-a întrebat dacă am văzut faţa pe drum.
Operațiunea de căutare a fetiței
Când au văzut vecinii şi părinţii că nu dau de urma fetei, iar afară se întunecă, au sunat speriaţi la 112. Zeci de poliţişti, jandarmi şi pompieri au căutat-o pe copila până tarziua în noapte.
Peste noapte, temperaturile au fost de 13 grade, iar copila este îmbrăcată cu o gecuță subţire. Din nefericire, în zonă sunt şi multe sălbăticiuni.
Membrii unui club offroad din Bacău s-au alăturat căutărilor. Aceştia au venit cu automobile de teren şi un ATV pentru a putea pătrunde şi în zone mai greu accesibile, numai că fata să fie găsită.
„Am fost anunţaţi printr-un canal de comunicaţii special. Suntem de la un club de offroad din Bacău. Un ATV cu 4 maşini şi 8 persoane şi aşteptăm instrucţiuni de căutare al unui copil disparut”, a declarat Romeo Andrieș, voluntar.
Operaţiunea de căutare s-a desfăşurat până după ora 2 dimineaţa. Odată ce s-a luminat de ziuă, salvatorii şi-au reluat căutările în speranţa că micuţa va fi găsită şi va fi adusă acasă teafără. Cine are informaţii sau o vede pe copila este rugat să sune de urgenţă la 112.
sursa: stirileprotv.ro