„Glasul Inimii” sau „Un oras pentru Mihaita!"

Buhuseanul Mihai Marin Badita este un baietel în vârsta de 7 ani. Inteligent, cu un chip fermecator, te cucereste imediat prin simpla sa prezenta. La vârsta de doi ani, Mihai a fost diagnosticat cu autism. Cu greu, mama acestuia a reusit sa obtina un loc la Fundatia Cristi’s Outreach Program din Bârlad, unde au locuit o perioada de doi ani. Reîntors la Buhusi, din cauza dificultatilor financiare ale familiei, Mihaita face acum terapie doar doua ore pe saptamâna, la un centru din Buhusi, însa fara specialisti… El are însa nevoie de specialisti cel putin 20 de ore pe saptamâna. Familia nu are decât un venit de 450 de lei, salariul de asistent personal al mamei. Specialistii costa. Sensibilizati, liceenii de la Colegiul „Ion Borcea”, coordonati de prof. Mariana Sava, au declansat o actiune fara precedent: „Glasul Inimii”. Ei pregatesc, pentru 16 decembrie, un spectacol de caritate pentru Mihaita. „Un oras pentru Mihaita!”, asa si-au subintitulat intitulat liceenii emotionantul lor demers. Muncesc la acest spectacol, de vreo luna, cel putin trei ore pe zi. I-au sensibilizat si pe gimnazistii din oras, pe unii sponsori. De Ziua Nationala mi-au dat lacrimile. Trei liceeni – Elena Ursu, Cristina si Costica Haisu – umblau prin oras cu o pancarta prin care solicitau ajutor pentru Mihaita. Ofereau, în schimb, fondante si prajituri „facute de noi”… Am vazut lacrimi si în ochii altora. Adolescentii acestia nici nu-l cunosc personal pe Mihaita, dar au înteles ce înseamna Suferinta, aidoma colegilor lor – Alma Chiriac, Roxana Cociorva, Cristina Dochia, Bianca Gafiuc, Ramona Iliescu, Georgiana Sarban, Andrei Ciocan, Cazacu Georgiana, Cristina Rusu s.a. – care gestioneaza spectacolul de caritate. Exista un cont al mamei, Badita Mihaela, RO69RNCB0502051107020001, BCR Buhusi, si un numar de telefon: 0743 363706. Gestul acestor liceeni – unul dintre cele mai grozave din istoria târgului – ne-ar putea molipsi. Exista atâta Suferinta în lume… De sarbatori, împreuna, am putea picura, fiecare, putin suflet, pentru a lecui macar o parte din marile vânatai ale celor aflati în mare nevointa. În fiecare dintre noi pâlpâie o macar o farâma de suflet care ne aminteste de Maica Tereza. Nu trebuie decât sa ne facem timp pentru a risipi frumos, cu folos, aceasta avutie. Poate ca este avutia noastra cea mai mare…

Ion FERCU – Desteptarea, editia tiparita