VIDEO | Autobuz Buhuși – Piatra Neamț implicat într-un grav accident de circulaţie. 8 oameni au ajuns în stare gravă la spital

5.899

Opt oameni au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital după ce autobuzul în care erau a fost lovit de o maşină de teren. Doi dintre răniţi se zbat între viaţă şi moarte la spitalul din Piatra Neamţ iar medicii nu pot da asigurări că vor supravieţui.

Traficul rutier pe DN 15 între Piatra Neamţ şi Bacău a fost blocat mai bine de o oră, până când echipajele medicale şi cel de descarcerare au reusit să stabilizeze şi să transporte victimele la spital.

Accidentul s-a produs în localitatea Zăneşti. Un autobuz de pe cursa Buhuși – Piatra Neamț a oprit în staţie ca să ia doi pasageri. N-a mai apucat, pentru că a fost izbit violent în spate de o maşină de teren scăpată de sub control. În urma impactului, autobuzul a fost impins aproape 100 de metri şi a ajuns în gardul unui localnic, în timp ce maşina de teren a fost proiectată pe contrasens, într-un bar.

Şase dintre pasageri au fost transportaţi la spital, odată cu şoferul maşinii de teren care a rămas blocat între fiare.

Al optulea rănit este un tânăr de 22 de ani care intenţiona să urce în autobuz. A fost aproape strivit şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Din primele cercetări ale Poliţiei, vinovat de producerea accidentului este şoferul maşinii de teren, un cetăţean străin, de 35 de ani.

sursa: antena3.ro

DISTRIBUIȚI

6 COMENTARII

  1. Soferii de microbuz nu respecta nici o lege de circulatie, opresc atunci cand le face cineva semn, nu conteaza ca este statie sau nu. Despre semnalizare sau acordarea prioritatii nici nu mai vorbim. Banuesc ca bietul om cu masina de teren nu a mai avut nici o sansa sa opreasca si s-a intimplat aceasta tragedie.

  2. bibi, il cunosti cumva pe omul ala cu masina de teren?ai baut cu el cumva inainte sa se intample accidentul de ii iei apararea? vezi ca nu toata lumea e proasta pe aici…mai bine taceti din gura

  3. regula si obligatia de a avea o distanta corespunzatoare fata de masina din fata este sfinta .dar daca tu esti beat ;drogat ;s-au ai adormit la volan pt ca ai condus 600-700 de km continuo atunci rezultatele sint astea pacat ca de cele mai multe ori platesc oameni care nu au nici o vina la fel ca si in cazul de la constanta cind smecherul numara banii si a omorit o copila de 2 ani asi vrea sa le trimit acolo la bulau o felicitare scris la multi ani

  4. dobi s bibi sa fie cum ziceti voi dar soferul masini de teren de ce nu a respectat legea?cum soferul microbuzului a avut timp sa opreasca iar cel al masini de teren deabia daca redusese pa la 100 km/h,intrebarea asta a.ti puso

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here