Totul pentru vedetele Sufletului, totul pentru Copilărie!

1.417

Ce zi minunată pentru copiii buhușeni! Primăria, Casa de Cultură, Colegiul ,,Ion Borcea”, școlile gimnaziale și grădinițele din Buhuși, în parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii Bacău și clasele sale externe din Sănduleni, Brusturoasa, Sărata, Buhuși, precum și cu elevi și profesori ai școlilor gimnaziale Letea Veche, ,,Mihail Sadoveanu”, ,,Constantin Platon” din Bacău, cu Grădinița ,,Crai Nou” Bacău, Colegiului Economic ,,Ion Ghica” Bacău au oferit un show-maraton, cu accente inedite, cuceritoare.

Spectacolul a debutat, în centrul orașului, cu un flashmob superb realizat de peste o sută de copii ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” și cu o elevată demonstrație de dans modern oferită de elevii maestrului Florin Ștefănescu. Sute de spectatori au fost surprinși de apariția unui avion care, survolând zona, a lansat ,,fluturași” pe care erau inscripționate mesaje care au trimis sufletul către cele două importante evenimente ale anului: 100 de ani de la Marea Unire și 580 de ani de la atestarea documentară a orașului Buhuși.

Printre spectatori l-am zărit și pe primarul Vasile Zaharia, regizorul din umbră al acestei surprize, pe universitarul Ioan Dănilă, pe grozavul pictor Ioan Măric. Sute de baloane, inscripționate și ele cu aceleași mesaje, încărcate cu heliu, au răvășit frumos sufletele, atunci când s-au înălțat spre cer.

Concursurile de pictură pe asfalt, de grafică, design și colaje, atelierele de lucru în aer liber au reprezentat momentele în care creativitatea și imaginația copiilor au devenit vedete. Expozițiile de pictură, care au ocupat toate holurile instituției, au fost alte repere minunate. Spectacolul ,,De ziua ta, Copile drag!” – parte a Festivalului Județean ,,Armonii în timp” – oferit pe scena Casei de Cultură, a cules aplauze pentru cântec, dans și pentru momentul de teatru tematic numit, sugestiv, ,,Centenar”.

Universitarul Ioan Dănilă a rostit emoționante/aplaudate vorbe pentru copii și părinți. Peste o mie de persoane au participat la eveniment. ,,A fost o zi în care am încercat să le oferim copiilor noi bucurii. Ei sunt mereu vedetele sufletului nostru, dar astăzi am nuanțat și mai mult acest sentiment de prețuire”, a spus primarul Vasile Zaharia.

Ion Fercu
desteptarea.ro

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here