Radiografia alegerilor locale de la Buhuși

4.307

După patru mandate, primarul Ionel Turcea a decis să nu mai candideze. Acest fapt a făcut ca numărul candidaților să ajungă la 7, opozanții sperând că, în lipsa lui Turcea, pot avea o șansă reală la postul de primar. Tocmai această scindare a dreptei politice i-a făcut misiunea mai ușoară primarului ales, Vasile Zaharia.

Cu excepția unor atacuri la persoană mai mult sau mai puțin anonime, această campanie electorală în care regulile au fost schimbate radical, în care finanțările au fost mai transparente ca niciodată și în care nu aveai voie să afișezi bannere, meshuri sau afișe pe stâlpi, a fost una liniștită. Internetul și Facebookul au „intrat în scenă” și, se pare că marii perdanți au fost cei care au ignorat aceste unelte.

În premieră, actul de identitate al alegătorului a fost scanat înainte de vot, verificându-se dacă acesta a împlinit vârsta de 18 ani, dacă a mai votat la o altă secție sau dacă are drept de vot. Sistemul a funcționat neașteptat de bine, eliminând cu succes fraudele și presupusele voturile ale persoanelor decedate.

zahariaAlegerile locale de la Buhuși au confirmat dominația PSD. Primarul ales, Vasile Zaharia, a obținut 2 471 de voturi, adică 39,9% din voturile valabil exprimate. Pe locul doi s-a clasat candidatul PNL, Florin Diaconu (29,2%, 1 810 voturi), urmat de Cristian Cojocaru (ALDE, 11,5%, 715 voturi), Daniel Rezmireș (M10, 9,7%, 601 voturi), Vasile Acatrinei (PMP, 4,05%, 251 voturi), Sandu Pobereznic (PNȚCD, 3,82% 237 voturi), Arthur Corbu (PDS, 1,82%, 113 voturi). Doar 6 520 de buhușeni au votat, cu 1 500 mai puțini decât la alegerile locale din 2012.

Biroul Electoral de Circumscripție a stabilit și numărul de locuri ce revin fiecărui partid în Consiliul Local Buhuși: PSD – 9 locuri, PNL – 6 locuri, ALDE – 2 locuri, M10 – 2 locuri.  PMP și PNȚCD nu au obținut nici măcar un loc de consilier. Deși reprezentanții celor două partide au fost cei mai vehemenți contestatari ai lui Turcea și ai administrației PSD, se pare că buhușenii le-au dat o palmă …electorală.

Poziția de viceprimar va fi votată în cadrul primei ședințe de Consiliu Local, dar PSD va avea dificultăți în a-și impune un om, neavând majoritatea necesară unui vot liniștit. Postul este râvnit de mai mulți oameni din „opoziție”.

DISTRIBUIȚI

5 COMENTARII

  1. Alta Marie, aceiasi palarie!Nu l-am votat pe Zaharia si nici nu ma pot astepta sa faca altceva decat a facut Turcea.
    Poate nu ati vazut ce bani a bagat in dealurile fabricii- scari/banci simandicoase, felinare! Pentru cine? Cine si cati din Buhusi mai folosesc acele scari?
    Centru e o intreaga parcare si statie de microbuze.Un oras penibil in care politistii trec efectiv pe langa cei care distrug sau incalca legile- si nu fac nimic!
    Politie rutiera? Nu cred ca exista in Buhusi asa ceva! Poate doar cand au de facut ‘planul ‘ la amenzi, sa stea si ei pe la ‘bariera’ poate prind ceva de amendat.
    Rusine primarie si politie de Buhusi.
    Daca fereasca sfantu ai de luat o pastila de la farmacie… te rogi de careva sa ti cumpere de la Bacau ca in Buhusi Farmaciile au program scurt si-s full de pensionari.Stai o ora ca sa ti cumperi ceva!
    Nesimtire si delasare- cam asta e Buhusi astazi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here