Elena Cășeriu, profesoara de Matematică pasionată de poezie

3.619

Elena Cășeriu a fost timp de 39 de ani profesoară de Matematică la școlile generale din Blăgești și Buda. De un an este pensionară și-și dedică timpul treburilor gospodărești și pasiunii dumneaei, poezia. 

Părinții ei au fost oameni simpli, dar și-au dorit foarte mult ca ea să facă o facultate. După ce a terminat cursurile Liceului „George Bacovia” din Bacău, astăzi Ferdinand I, a studiat Matematica la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Încă din copilărie a fost atrasă foarte mult de lectură, în special de poeziile lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Bacovia, Macedonski și de rima albă a lui Marin Sorescu.

Este fiică a satului Blăgești și, deși a predat Matematică, cochetează cu poezia de peste 30 de ani. Scrie poezii, „încercări”, după cum modest le numește, și le postează pe contul ei de Facebook. Deși sunt vizibile doar prietenilor ei, strâng sute de like-uri și comentarii.  „Matematica te face să gândești poetic și poezia te face să trăiești matematic”, spune dânsa.

SOARE SI RECUNOȘTINȚĂ

Soarele e lume plină
De culori și de lumină…
Ne îmbrățișează viața
Și bucură dimineața…

E puterea lui divină
Ce ajută și îmbină,
Frumusețe și grandoare,
Natura plină de floare…

Florile zâmbesc in glastră,
Și soarelui prin fereastră,
Așteptat cu nerăbdare,
De tineri boboci in floare.

O buburuză zboară-n soare
Și-l iubește cu ardoare…
O bucură puterea lui,
In stăpânirea cerului…

Fluturi zboară în lumină,
Culorile își îmbină…
Și zburând din floare-n floare,
Multumesc dragului soare.

Mulțumim MĂRITE SOARE
De lumină si-ncantare!
Închinăm cu dăruire
Dumnezeiasca ta menire!

DOR DE MAMA

In cer, înconjurat de îngeri,
E sufletul iubit al mamei…
Cu ochi in lacrimi, simt atingeri
Și ades simt umerii mai grei…

Cu greu m-apasă dor de mama
Și gândul îmi zboară-n amintiri,
Durerea-mi stăpânește inima
Sufletu-mi se umple de trăiri.

Un gol imens îl simt adesea,
In care-i simt lipsa mereu,
Dor intens, este dorul de ea
Iar timpul trece, dar e greu…

Doar o clipă să o văd, as vrea
Și chipul blând să-i pot atinge,
Să pot a mă apropia de ea
Și- n brațe să o pot iar strânge…

Dar ea trăiește printre stele,
Cred că a uitat de casa ei…
Și veșnicia printre ele
O iubește cu mai mult temei …

De-acolo sus, să ai mereu,
De vei putea și ești lăsată,
Grijă și de sufletul meu…
Te voi iubi în viața toată!!!

„Îmi aduc aminte că, înainte de Revoluție, când nu prea reușeai să pui mâna pe cărțile bune, Monica Neagu, profesoară de franceză la Buhuși, ne aducea (n.r. la Blăgești) cărți și ne spunea să le citim până a doua zi. Am citit multă literatură franceză de calitate atunci. În acele vremuri, când alții aveau «pile» la alimentarele din oraș, eu încercam să-mi fac «pile» la librăria din Poarta Fabricii.”  – povestește doamna profesoară.

Oftează când vorbește despre generațiile mai tinere și despre modul cum este stâlcită limba română.

Simte nevoia să se exprime în versuri, iar inspirația o are noaptea. Spune că scrie „încercări”, nu poezii, dar aprecierea de care se bucură ele au încurajat-o să se gândescă să lanseze un volum. Poate chiar în aceeastă toamnă.

 

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Sunt mândră si mă declar o norocoasa, facand parte din generația care a făcut matematica avand dascal pe domnișoara Lenuța!
    Da, oameni simpli și frumoși i-au fost părinții, cuminți și buni… Dumnezeu sa le odihnească sufletul in pace!
    Iar domnișoara Monica Neagu mi-a fost diriginte, astăzi se odihnește in lumea celor drepți si dumneaei…
    Ficitari Elena Caseriu ❤️

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here