Boala, ca orice fel de suferinţă, este o realitate, bineînţeles nedorită, o problemă nerezolvată, de aceea este nu doar problemă ci şi taină; este o realitate, în primul rând o realitate nedorită, în sensul că boala nu este conformă cu firea, este ceva adăugat, deviere de la ceea ce gândim noi că este normal. Este o realitate nedorită în sensul că nimeni nu urmăreşte să se îmbolnăvească şi toţi cei care ajung să fie bolnavi doresc să se facă sănătoşi, normală fiind starea de sănătatea. Este o problemă, în sensul că nu avem un răspuns satisfăcător la ceea ce este suferinţa în general şi deci, nu avem un răspuns satisfăcător în ceea ce priveşte boala ca manifestare de suferinţă. Nu ştim, în general, nici cauzele bolii şi nici sensul pe care îl are boala ca suferinţă, nu ştim care este scopul bolii, dar ne raportăm în diferite feluri la această problemă şi totdeauna cu dorinţa de a o rezolva.
În concepţia religioasă a Vechiului Testament, boala este de cele mai multe ori o pedeapsă pentru păcat, deci cauza bolii este păcatul. Aşa au gândit boala ca urmare a păcatului cei care s-au confruntat cu Dreptul Iov, cel ce ajunsese să pătimească, să fie şi bolnav. Acest exemplu însă contrazice regula generală a Vechii Legi, deoarece ştim că Iov era drept în faţa lui Dumnezeu însă diavolul a cerut să-l încerce în mod special deoarece prin poziţia socială şi averea sa în concepţia strict materială era un om privilegiat. În Deuteronom, Cartea a cincea a lui Moise, avem afirmaţii făcute de Dumnezeu prin Moise în acest sens, că cei binecuvântaţi de Dumnezeu nu vor avea de suferit boli, iar cei blestemaţi de Dumnezeu pentru păcatele lor vor avea de suportat diferite boli.
In Noul Testament există, de asemenea, raportare la boală şi la păcat, diferenţiată: de pildă în istorisirea minunii vindecării slăbănogului din Capernaum se constată că cel dintâi cuvânt pe care l-a spus Domnul Cristos omului ce I-a fost pus înainte de către cei patru inşi: „Îndrăzneşte, fiule, păcatele tale sunt iertate”, apoi i-a dat Domnul Hristos vindecare, iar vindecarea este arătată în textul Evangheliei ca o consecinţă a faptului că celui care s-a vindecat i s-au iertat păcatele. În legătură cu vindecarea slăbănogului de la Vitezda aflăm din Evanghelia de la Ioan că omul acela care s-a făcut sănătos prin puterea Mântuitorului nostru Isus Cristos, s-a întâlnit cu Domnul Cristos în Templul din Ierusalim, iar Domnul Cristos i-a spus: „De acum să nu mai greşeşti ca să nu ţi se întâmple ceva rău”, deci si aici este o legătură între păcat şi boală. Totuşi, e sigur că la boală nu ajung numai păcătoşii, ci ajung şi drepţii, si în cazul acesta bolii nu-i premerge păcatul; ne-am putea gândi în acest sens la suferinţele lui Iov, la boala pe care a suportat-o Dreptul Iov, ne-am putea gândi foarte bine la suferinţele Sfântului Apostol Pavel, la bolile pe care le-a avut de suportat el, care era plăcut lui Dumnezeu şi care, totuşi, a avut de suferit, poate mai mult, ca să se arate statornicia lui în credinţă şi în legătură cu Dumnezeu, ca să fie un exemplu de suportare a bolilor.
Boala şi suferinţa am putea spune că sunt o consecinţă a păcatelor noastre sau a înaintaşilor noştri ca o regulă generală, iar excepţia am putea să o formulăm: boala la unele persoane pline de har este permisă de Bunul Dumnezeu pentru a evidenţia statornicia în credinţă a credincioşilor.
Care sunt însă efectele bolii pentru cei ce trec printr-o astfel de experienţă de viaţă? Există două posibilităţi cei ce suferă sau devin mai buni şi prin „crucea suferinţei lor” devin mai buni sau dimpotrivă devin răzvrătiţi împotriva Bunului Dumnezeu sau a situaţiei pe care trebuie să o înfrunte îndepăprtându-se tot mai tare de Creatorul. Pentru prima categorie boala înseamnă mântuire, pentru cea dea doua este semnarea osândei.
O altă caracteristică a bolnavului remarcată de spiritual este solidaritatea în suferinţă a celor ce cred, în timp ce cei ce nu cred devin tot mai egoişti şi se autoizolează devenindu-le suferinţa tot mai greu de suportat. Aceasta suferinţă este insuportabilă pentru necredincioşi nu numai datorită faptului că este neplăcută şi nu are sens pentru ei cât mai ales pentru faptul că durerea, suferinţa ne face să ne gândim la moarte, ori pentru necredincios moartea este „staţia finală”. Omul credincios este conştient că suferinţa aduce după ea binecuvântare sau aici sau „dincolo”, el este conştient că atunci când este încercat de boală practic se aseamănă cu Isus care ducând crucea ispăşeşte pentru păcatele noastre. Dacă boala credinciosului devine incurabilă, mai devreme sau mai târziu o va accepta-o, „se va împrieteni cu ea” şi vor convieţui bine după voia Domnului. Acest fenomen nu-l vom întâlni niciodată la necredincios, el va deveni tot mai neliniştit, tot mai răzvrătit, tot mai greu de suportat pentru cei din jur.
Stimaţi cititori, in concluzie pentru a preveni, îmbolnăvirea voastră sau a urmaşilor voştri, respectaţi morala creştină; pentru a trece mai uşor prin încercarea bolii fiţi credincioşi, iar pentru a vă vindeca de bolile pe care le aveţi deja încredinţaţi-vă grijii Tatălui Ceresc.
Dr Ioan MIRON medic primar de familie si doctor in stiinte medicale
