Consilierii au aprobat locul de amplasare al bâlciului și tarifele de închiriere a zonelor pentru comerț

6.279

Primul punct de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Buhuși de joi, 31 august, a fost legat de bâlciul anual și de organizarea Zilelor Orașului Buhuși.

Consilierii au aprobat în unanimitate ca bâlciul să fie amplasat tot în zona centrală (între străzile Mihai Viteazu, intersecția dintre străzile Nicolae Bălcescu, Republicii și Bradului și pe platforma betonată din spatele Casei de Cultură), în perioada 11-17 septembrie.

Tarifele pentru comercianți vor fi aceleași ca și anul trecut, și anume:

a) tarif pentru închiriat taraba Primăriei – 30 lei/zi
b) pentru suprafeţe de până la 10 m 2 – suma de 8 lei/zi/m 2 ;
c) pentru suprafeţele cuprinse între 11 m 2 – 50 m 2 – suma de 7 lei/zi/m 2 ;
d) pentru suprafeţele de teren mai mari de 51 de m 2 – suma de 6 lei/zi/m 2 .

Zilele Orașului Buhuși vor avea loc în perioada 15-16 septembrie (vineri și sâmbătă). Anul acesta, în premieră, pe lângă reprezentațiile artistice de pe scena ce va fi amplasată în fața Casei de Cultură, vor avea loc o serie de activități culturale și competiții sportive (fotbal juniori, fotbal echipe locale, handbal junioare, tenis de masă). Întreg programul va fi finalizat și publicat în zilele următoare.

Lista artiștilor ce vor urca pe scenă în cele două zile de spectacol va fi anunțată săptămâna viitoare.

balci

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here